MESTERESTI MESTERESTI

Coșul meu

Avantajele șpalierilor

Spre deosebire de alte produse din categoria sa, șpalierul vine cu o serie de avantaje ce nu pot fi ignorate, care i-au oferit categoric succesul în creșterea viței de vie. Acesta are un grad superior de durabilitate, care poate ajunge până la 50 de ani, la care se adaugă o rezistență mult mai bună în fața vântului puternic.

Datorită folosirii unui astfel de produs, volumul de muncă poate scădea cu până la 40%, grație faptului că se pot folosi tehnologii moderne pentru mecanizarea și întreținerea acestora. Așadar, și cota anuală pentru amortizarea costurilor va fi mai mică. Produsul permite încărcături optime de ochi pe butuc, ceea ce va face posibilă și repartizarea pe elementele din producție care au dimensiunile potrivite, distribuite normal într-un spațiu.

Nu pot fi uitate nici alte avantaje importante oferite de șpalieri, precum faptul că asigură valorificarea completă a soiului, atât din punct de vedere al calității, cât și a producției. De aceea, recolta de struguri va fi mai mare, la fel ca gradul de calitate pe care îl au fructele, mai ales atunci când este vorba despre strugurii de masă.

Parerea cumparatorilor

SC SOLITREE SRL din Răscăieți, Dâmbovița
Extrem de mulțumit! Calitatea și promptitudinea, precum și transportul gratuit peste așteptări!
Lucian din Miroslava, Iași
Ok, mulțumit din toate punctele de vedere.
Transportul gratuit binevenit, șoferi competenți și binevoitori.