Vermicompost / biohumus granulat - îngrășământ 100% natural, 10 kg
Stoc epuizat
-
Lean Payment
/ lunăCalculează ratele
Transport oriunde în țară
Retur flexibil & personalizat
Consiliere tehnică gratuită
Garanții certificate produs
Alege pachetul promo
Descriere
Vermicompostul este un excelent îngrășământ natural, ce joacă și rol de amendament de sol. Acesta mai este cunoscut și sub denumirea de biohumus sau humus de râme, fiind produs prin descompunerea materiei organice cu ajutorul acțiunii râmelor. Biohumusul le asigură plantelor necesarul de macro și micronutrienți, ceea ce va ajuta la obținerea unei producții mai bogate, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.
Acest substrat nutritiv este testat microbiologic și chimic pentru a garanta calitatea, siguranța și eficiența sa în utilizarea agricolă sau horticolă. Substratul prezintă o activitate biologică ridicată, indicând un sol viu și fertil:
- Bacterii aerobe heterotrofe: 50.796 × 10⁶ celule viabile / g sol uscat Aceste bacterii contribuie la descompunerea materiei organice și la eliberarea nutrienților.
- Fungi (ciuperci benefice): 131.210 × 10³ UFC / g sol uscat Fungii ajută la formarea structurii solului și la absorbția nutrienților de către plante.
- Respirație microbiană: Nivel ridicat, indicând un sol activ și sănătos, cu procese biologice intense.
Analizele chimice confirmă un substrat echilibrat, bogat în nutrienți esențiali:
- pH: 7,21 Ideal pentru majoritatea culturilor, asigurând o absorbție optimă a elementelor nutritive.
- MO (Materie organică): 42,51% Conținut foarte ridicat, îmbunătățește structura solului, aerarea și capacitatea de reținere a apei.
- Azot (N): 1,32% Esențial pentru creșterea vegetativă și dezvoltarea frunzelor.
- Fosfor (P): 0,44% Contribuie la dezvoltarea rădăcinilor și la înflorire.
- Potasiu (K): 2,05% Ajută la rezistența plantelor, fructificare și toleranță la stres.
Avantaje
Biohumusul este singurul îngrășământ acceptat în UE ca amendament pentru agricultura ecologică. (Regulamentul CE nr 889 din 2008)
Principalele beneficii și avantaje pe care le poți obține în urma utilizării biohumusului sunt:
- îmbunătățește structura solului;
- crește sistemul imunitar al plantei;
- funcționează ca un agent de biocontrol;
- mărește masa și diversitatea microbiană benefică din sol;
- crește rezistența plantelor la intemperii;
- mărește rata de fotosinteză a plantei;
- biodegradează toxinele din sol;
- ajută planta să crească mai viguroasă și mai sănătoasă;
- mărește cantitatea de nutrienți prezenți în zona rădăcinii;
- reglează funcțiile hormonale ale plantei,
- mărește cantitatea de materie organică din sol;
- poate crește randamentul cu 10 - 40% (în funcție de cultură);
- poate crește conținutul de vitamina C în fructe de 2 - 7 ori;
- favorizează maturarea timpurie a fructelor (chiar cu 5 până la 8 zile).
Pentru mai multe detalii despre beneficiile biohumusului poți accesa pagina Vermicompostul - îngrășământul minune pentru agricultură ecologică.
Întreținere
Vermicompostul se depozitează într-un spațiu întunecat și răcoros.
Întrebuințare
Biohumusul este un îngrășământ natural ce se poate folosi pentru mai multe întrebuințări.
Ca amendament general în grădină, se folosește o cantitate de 0,5 l - 1 l de biohumus per metru pătrat.
În funcție de utilizare, biohumusul se folosește după cum urmează:
- transplantare răsaduri - se adaugă 50 - 100 ml de biohumus în groapa de plantare, după care se așează răsadul, se trage pământ peste rădăcini și se irigă corespunzător;
- pomi fructiferi, arbuști, viță de vie, tuia - se aplică în zona radiculară o cantitate de 250 - 500 ml de biohumus per plantă, după care se acoperă cu mulci și se udă;
- plante la ghiveci - se adaugă aproximativ 50 - 100 ml de biohumus la un ghiveci de 1 litru, apoi se amestecă superficial cu pământul de la suprafață și se udă planta;
- gazon - se aplică uniform o cantitate de 250 - 500 ml de biohumus per metru pătrat, după care se irigă - această acțiune se poate repeta la fiecare tundere sau ori de câte ori este necesar;
- ceai / extract de biohumus - la 10 l de apă călduță (25 - 30°C) se adaugă 1 - 1,5 l de biohumus. Se amestecă viguros, eventual se poate masa biohumusul cu mâna, până când pare că majoritatea biohumusului a trecut sub formă lichidă (aproximativ 15 - 30 min). Apoi, se strecoară extractul obținut, ce poate fi folosit ca atare, radicular sau foliar.
În obținerea substratului pentru răsaduri sau pentru transplantat flori se face un amestec de 70% turbă, 25% biohumus și 5% nisip. Pentru o uniformitate mai bună, substratul se poate pregăti cu 3-5 zile înainte, astfel ca microorganismele să poată coloniza tot conținutul acestuia.
Biohumusul nu este periculos pentru oameni sau animale. După utilizare, se recomandă respectarea normelor de igienă personală. Biohumusul nu este comestibil.
Cod SICAP
Acest produs poate fi achiziționat de pe SICAP la cerere.
Timp livrare
Produsul se livrează în termen de 2 - 3 zile lucrătoare
























































































































































