Terasă cu pardoseală din lemn sau WPC? Sfaturi și idei

Terasă cu pardoseală din lemn sau WPC? Sfaturi și idei

Cuprins

Sezonul cald e pe drum, încet și timid își face simțită prezența, iar soarele parcă are tot mai multă putere. Odată cu zilele mai lungi și vremea mai plăcută, știm că ți-ai dori să petreci tot mai mult timp cu cei dragi pe terasa casei tale, așadar MESTERESTI e aici să te ajute cu sfaturi și idei pentru ca aceasta să ofere confort, să aibă un aspect plăcut, dar să reziste și cât mai mult timp! Indiferent de modelul terasei tale și tipul de amenajare pe care l-ai ales, cel mai importantă parte este dușumeaua terasei. Hai să vedem împreună cum să ai o podea de exterior pentru terasa ta care să fie atât rezistentă, cât și plăcută vizual!

Pardoseală exterior - lemn sau WPC?

Pardoseala pentru terasă trebuie sa fie realizată din materiale rezistente, dar știm că și aspectul este important. Hai să alegem împreună podeaua terasei tale astfel încât să ai parte și de confort, aspect plăcut, dar și rezistență în timp!

Podele WPC sau deck lemn? Aceasta este întrebarea! Ei bine, MESTERESTI e aici să te ajute! Hai să cunoaștem împreună diferențele dintre acestea, dar și ce avantaje și beneficii au.

  • Pardoseală exterioară WPC

Plăcile WPC au devenit o alegere tot mai des întâlnită în amenajarea terasei exterioare. Deck-ul WPC este un material compozit, acesta îmbinând lemnul, dar și materialele plastice. Acest tip de pardoseală exterioară este aleasă în general de cei ce își doresc terase moderne, cu un stil ceva mai nou, poate chiar mai minimalist. Materialul de tip deck WPC este rezistent inclusiv la umezeală, așadar poate fi folosit chiar și pentru a încadra piscina. O astfel de pardoseală prezintă destul de multe avantaje. Este un material trainic, durabil, dar și ușor de întreținut. Nu trebuie curățat des, nu se fisurează, are un design elegant și plăcut iar montarea se realizează simplu.

  • Pardoseală exterioară lemn

Dacă îți dorești să abordezi un stil mai clasic, poți opta pentru o pardoseală din lemn, acest tip de pardoseală mai este numit și parchet exterior. MESTERESTI are pentru tine dale de lemn, perfecte pentru pardoseala terasei exterioare. Acest tip de plăci pentru terasă oferă aspect plăcut, natural, ce duce cu gândul mai mult spre partea de natură, așadar dacă ești un spirit ce preferă natura, lemnul pe terasă poate fi soluția pentru tine! În schimb, un aspect pe care trebuie să îl ai în vedere este faptul că acest model de dușumea pentru terasă trebuie întreținut constant. Trebuie să aplici soluții speciale pentru a trata materialul dăunătorilor, dar și a factorilor meteo.

Placarea terasei - ține cont și de stilul grădinii

Trebuie să mai ții cont de un detaliu atunci când vine vorba de alegerea pardoselii pentru terasa amenajată de tine. Ai în vedere și tipul grădinii pe care o ai, stilul pe care l-ai ales pentru aceasta. Fie că ai o grădină modernă, cu piese de mobilier minimaliste, sau poate o grădină în stil vintage, cu mobilier feminin și romantic. Poate ai abordat pentru grădina ta un stil rustic, de aceste aspecte trebuie să ții cont atunci când alegi podeaua terasei exterioare.

 

Modele de terase - îndrumătorul în alegerea pardoselei

Pe lângă stilul grădinii, trebuie să ai în vedere și stilul pe care l-ai ales pentru terasa ta. După cum spuneam și anterior, în pentru a alege dintre dușumea WPC și pardoseală de lemn, trebuie să ai în vedere și stilul pe care l-ai abordat în amenajarea terasei.

  • Pardoseală din lemn

Dacă mergi pe un stil mai clasic, mai formal, poți alege pardoseala din lemn. Clasică tot timpul, este perfectă dacă îți dorești să amenajezi in spațiu ceva mai clasic, mai liniștit. Lemnul te poate duce cu gândul și la natură, deci poți combina acest material cu diferite culori din paletarul culorilor naturii, precum verde sau alte nuanțe de maro. Poți adăuga diferite artificii de înfrumusețare, pernuțe sau plante, ori poate chiar diferite corpuri de iluminat.

  • Pardoseală WPC

Dacă din contra, te reprezintă stilul mai modern, poți alege pardoseala WPC. O poți găsi în mai multe culori, așadar te poți adapta rapid dacă deja ai ales mobilierul pentru grădina ta. Este versatilă, dar și ușor de întreținut, așadar este o alegere bună în materie de dușumea exterior.

Cum întreții pardoseala terasei tale?

În funcție de ce alegi, întreținerea pardoselii pentru terasa ta trebuie adaptată. Din acest punct de vedere, pardoseala de tip WPC este ceva mai ușor de întreținut. Nu necesită soluții speciale de întreținere, nefiind afectată de fenomenele meteo ceva mai capricioase, însă este evident că trebuie să ai grijă să cureți zăpada atunci când este în exces. Dacă există pete ce apar le poți curăța cu o soluție simplă cu apă și un detergent delicat pentru podele.

Dacă vorbim despre pardoseala din lemn, trebuie să ai în vedere că aceasta este mai sensibilă fenomenelor meteo. Poți aplica un ulei special pentru întreținerea lemnului, dar și un lac special ce va proteja lemnul.

Deci ce alegem, WPC sau terasă lemn?

MESTERESTI are pentru tine ambele variante, alegerea este la tine! De necesitățile și dorințele tale, de stilul pe care dorești să-l abordezi, de grădina pe care deja o ai, de spațiul pe care îl ai la dispoziție, de toate acestea trebuie să ții cont atunci când alegi pardoseala terasei tale! Ține cont și de fenomenele meteo și cantitățile de precipitații ce au loc în general în zona în care te afli. Dacă ții cont de toate acestea, design-ul terasei tale va ieși perfect! După ce ai finalizat amenajarea, nu uita că așteptă, poze cu terase și pardosele minunate!


← Înapoi la blog

Meșterești