Cum se întreține o fosă septică?

Cum se întreține o fosă septică?

În zonele lipsite de canalizare, instalarea unei fose septice devine o necesitate pentru bunăstarea locuitorilor. Aceasta se folosește pentru colectarea și epurarea apelor menajere dintr-o gospodărie și se montează în pământ, la suprafață rămânând doar o gură prin care să se poată realiza vidanjarea. În funcție de model și de modul de întreținere, o fosă septică poate avea o durată de viață îndelungată, de peste 30 de ani.

Recomandări de întreținere a foselor septice

Costurile de achiziționare și de instalare pe care le presupune o fosă septică nu sunt deloc neglijabile, fapt pentru care este importantă o întreținere corespunzătoare a acesteia, care să te asigure că nu va trebui să investești curând într-un alt sistem de colectare a apelor. Astfel, în întreținerea fosei septice, va trebui să ții cont de o serie de recomandări, pe care ți le vom prezenta în acest articol.

  1. Atenție la obiectele aruncate în canalizare

Având în vedere faptul că sistemul de canalizare va fi unul propriu, de a cărui defecțiuni va trebui să te ocupi singur, este necesar să ai grijă la obiectele care vor ajunge în fosă și îi pot crea probleme. Printre cele mai problematice substanțe sau obiecte se numără mucurile de țigară, zațul de cafea, obiectele din plastic, șervețelele, medicamentele, părul sau discurile pentru demachiat. Mâncarea solidă poate crea și ea probleme, la fel excesul de uleiuri, grăsimi sau anumite substanțe chimice precum pesticidele sau combustibilii.

  1. Încearcă să nu produci un debit prea mare de apă

Pentru a nu avea problema refulării canalizării, cauzată de un debit prea mare de apă, se recomandă să eviți trimiterea unei cantități mari de apă în sistemul septic, cel puțin nu dintr-odată.

  1. Folosește tratamente speciale pentru întreținerea fosei

Pentru a preîntâmpina eventualele probleme, îți recomandăm să utilizezi tratamente speciale pentru întreținerea corespunzătoare a fosei. De exemplu, pentru mentenanța fosei poți folosi bioactivatori, substanțe ce favorizează descompunerea resturilor într-o manieră ușoară și rapidă.

  1. Programează inspectarea și vidanjarea fosei cu regularitate

Pentru menținerea funcționării optime a sistemului de epurare, îți recomandăm să programezi controale periodice și să efectuezi reviziile la timp. Astfel, te vei asigura de buna funcționare a fosei septice.

Dacă încă nu ai achiziționat o fosă septică, îți recomandăm să consulți oferta noastră de produse, printre care vei găsi și fose rezistente, cu o garanție de 30 de ani. Totodată, ne poți contacta la 0759 123 453, iar unul dintre consilierii MESTERESTI te va ajuta cu toate informațiile de care ai nevoie.


← Înapoi la blog

Meșterești