Cum să montezi un gard beton?

Cum să montezi un gard beton?

Ghid practic pentru montarea unui gard beton

Ți-ai cumpărat un gard din beton și ai toate componentele la locație, dar nu știi de unde să începi? Echipa MESTERESTI îți vine în ajutor cu acest ghid practic, în care sunt detaliați pașii de urmat în construirea unui gard beton, de la alegerea plăcilor și până la montarea acestora.

Din ce este făcut un gard?

Un gard de beton este construit cu ajutorul următoarelor componente:

  • plăci de beton;
  • stâlpi care mărginesc și țin plăcile de beton pe verticală;
  • adeziv între plăci și stâlpi;
  • temelie de beton, amplasată sub plăci (opțională);
  • armătură pentru fundația de beton.

Pentru a trece concret la treabă, ai de parcurs următoarele etape:

1. Alege modelul de gard care îți place

Pe lângă utilitatea pe care o are în delimitarea și îngrădirea curții, gardul din beton reprezintă și un element de design care poate înfrumuseța terenul pe care este amplasat. Astfel, în funcție de aspectul construcțiilor, poți alege un model de gard beton care să îți scoată în evidență curtea și să îi ofere un aer mai impunător proprietății tale.

              

2. Trasează linia construcției

Nu poți să te apuci de pus un gard fără să trasezi mai întâi linia acestuia. Pentru asta, ar trebui să legi o sfoară de stâlpul porții și să te deplasezi pe direcția dorită, trasând linia gardului în pământ. Apoi, acolo unde este nevoie, se fac ajustările necesare pentru a păstra linia dreaptă.

3. Stabilește nivelul gardului

Pe lângă linie, gardul tău trebuie să aibă și un nivel bine definit. Nivelul gardului este definit de punctul în care se termină fundația și încep plăcile de beton. Pentru determinarea acestui punct poți folosi un furtun de nivel sau un laser.

Din loc în loc, bate șipci din lemn în beton și trasează pe ele cu un marker nivelul indicat de aparatul pe care îl folosești.

4. Cât de adânc vrei să bagi stâlpul în pământ?

Stâlpul este cel mai important element din gard. Ca alcătuire, acesta are două părți: una plină, care intră și îl fixează în pământ și fundație, respectiv o altă parte supraterană, cu un canal săpat, unde intră marginile plăcilor de beton.

Dintr-un stâlp de 2,2 metri, 1,5 metri sunt cu canal și restul de 0,7 metri se pot folosi pentru a decide cât de adânc vrei să îl pui în pământ.

5. Sapă groapa pentru stâlp

Dimensiunile gropii pe orizontală sunt în medie de 40×40 centimetri. Adâncimea gropii este la latitudinea ta, în funcție de cât de înalt îți dorești să ai stâlpul.

Atenție totuși: pentru a avea stabilitate în stâlp, acesta trebuie să fie îngropat minim 40 centimetri în pământ!

6. Fixează stâlpul cu pietre

Pentru a fixa stâlpul în groapă ai nevoie de patru pietre, mari cam cât un pumn strâns. Pune aceste pietre în cruce în jurul stâlpului, în poziția dorită.

7. Pune stâlpii la o distanță de 202 cm

Trebuie să pui stâlpii la o distanță de 202 centimetri între ei deoarece o placă de beton are lungimea de 200 cm și mereu se lasă o toleranță de 2 cm, în vederea montării plăcilor între stâlpi.

Ca să obții această distanță, folosește două scânduri de 202 cm lungime pe post de distanțatoare. Pune o scândură în partea de jos a canalului pentru plăci și pe cealaltă în partea de sus. Apoi, adu celălalt stâlp și pune-l în pământ, acolo unde scândurile se potrivesc cu canalul lui. După ce găsești poziția corectă, fixează stâlpul în pământ cu pietre.

8. Fixează stâlpii cu beton

După ce ai pus toți stâlpii și i-ai aliniat, toarnă beton în gropile acestora, pentru a-i fixa definitiv.

Pentru procedura de mai sus se mai poate folosi o metodă, acolo unde gropile au alte dimensiuni, iar stâlpii sunt fixați în mod diferit. Dacă dorești mai multe informații, le poți obține de la consilierii MESTERESTI.

9. Sapă șanțul pentru fundație

Între fiecare doi stâlpi, sapă un șanț unde va intra partea subterană a fundației. Adâncimea pentru aceste șanțuri poate să fie de 20 cm, iar lățimea minimă este de 25 cm.

10. Cofrează fundația

Folosește scânduri de lemn pentru a da contur fundației, de la nivelul solului, până în punctul unde încep canalele pentru plăci. Este recomandat ca fundația să aibă măcar 15 cm deasupra pământului și 25 cm lățime.

11. Pune armătura pentru fundație

După ce ai creat cofrajul, pune în șanț și în cofraj armatură, care va da trăinicie fundației.

12. Toarnă betonul în cofraj

Verifică dacă ai respectat parametrii de până acum, apoi toarnă betonul, având grijă să nu modifici nimic din angrenajul fixat.

Lasă timp betonului să se usuce. În condiții normale, două zile sunt suficiente.

Una dintre cele mai des întâlnite greșeli la turnarea fundației implică amestecul folosit în crearea betonului. Contactează unul dintre consilierii MESTERESTI dacă vrei să afli ce materiale creează fundații cu aspect reușit.

13. Pune plăcile de beton și lipește-le cu adeziv

Ține minte, plăcile stau fixate în canalul stâlpilor, iar nu pe temelie. Aceasta are rolul de a veni de la nivelul terenului până sub plăci. Pentru a lipi plăcile între ele, precum și pentru a le lipi cu stâlpii, folosește adeziv Ceresit CM11 de culoarea betonului.

Teren drept sau în pantă?

Dacă te gândești să nu montezi gardul de beton pe un teren drept, ar trebui să știi că montarea unui gard în pantă implică folosirea unor stâlpi mai lungi. Astfel, pentru a face față la diferențele de nivel de până la 0,5 metri, este recomandat să folosești stâlpi de 2,7 metri.

Pentru a afla ce alte diferențe implică montarea gardului de beton în pantă, precum și pentru informații suplimentare, pe care nu le-ai găsit în acest articol, poți contacta unul dintre consilierii MESTERESTI, care îți va răspunde la toate nelămuririle.

Gard beton de vanzare   Gard beton Troain

Gard beton de vanzare   Placi gard fibrociment


← Înapoi la blog

Meșterești